Despre poziţionarea de partea lui Mircea Geoană în campanie (până la arestarea lui Nicu Popa) şi alte conotaţii politice, am scris o mulţime pe presa.nu; remanierile din structura Realitatea-Caţavencu nu mă mai interesează, în sine, de la un punct încolo nu le-am mai consemnat nici pe MediaPedia.ro, fiindcă mă dureau degetele. Cum stau lucrurile din punct de vedere profesional?

1. E bine să te temi de Caţavenci chiar şi când îţi fac daruri. mai mult…

Miroase a cerneală, începe să se distribuie gratuit pe la ora 18.00. Încearcă să capitalizeze ştirea TV de la ora 14.00…

Revista 22 a repus în circulaţie o poveste mai veche, referitoare la vânzarea unei părţi din Realitatea-Caţavencu către Dinu Patriciu. Povestea capătă credibilitate, mai ales pe fondul apariţiilor lui Dinu Patriciu la Realitatea TV, în campanie; totuşi, Răzvan Corneţeanu, general managerul operaţiunii media a miliardarului, dezminte apăsat: “Nu e adevărat.”

Dacă, cumva, vă suprinde încadrarea acestui post în categoria “Adenauer”, cea cu chestiuni suspecte din media raportate pe HotNews.ro, trebuie să citiţi mai departe, ca să vedeţi de ce-am făcut-o.

S-or supăra sau nu amicii de la “Adevărul” pe mine, vestea a căzut ca o bombă pe capul meu plin de presa.nu şi dezbaterea Traian Băsescu-Crin Antonescu. Pe când îl debriefam pe Mihnea Măruţă încercând să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat sâmbătă, la Cluj, unde Mihnea a moderat disputa celor doi candidaţi, Florina Tecuceanu de la ziarul menţionat m-a abordat cu următorul brekin nius: Andreei Mantea i-a sărit un sân p-afară la “Dansez pentru tine”, pe când executa nişte acrobaţii gypsy. A fost sau n-a fost premeditat? aceasta-i întrebarea.

Infamia petrecută puteţi s-o vedeţi cu ochii voştri, pe site-ul PRO TV.

Ca să înţelegeţi: mai mult…

Bun, deci aşa cum ştiţi poate, că au anunţat prietenii de la HotNews.ro, am fost cooptat şi eu în proiectul Adenauer-HotNews-CJI prin care mai mulţi bloggeri se transformă în câinii de pază ai câinelui de pază numit presa “mare”, acum, în campanie, când lucrurile devin incendiare.

Subiectul zilei e înregistrarea aruncată pe piaţă ieri de “Curentul”, în care Sorin Roşca Stănescu încearcă să obţină informaţii despre conturile unor lideri PD-L de la Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale pentru Integritate, după ce aduce vorba de două istorii incomode, posibil incriminatoare pentru acelaşi Cătălin Macovei: un raport al Curţii de Conturi pe care acesta l-ar fi blocat şi un împrumut pentru care Macovei a semnat în calitate de martor. Am analizat toată povestea pe Presa.nu, dar cum acolo nu ne dăm cu părerea, o să vin aici şi o să spun ce cred. mai mult…

Că tot a scris Şuţu (felicitări pentru surse) despre darea mea afară de la “Evenimentul zilei”, mă bucur în primul rând că ea s-a petrecut în acelaşi lot cu oameni la care mă uit de jos în sus, ca Nicolae Manolescu sau Christian Mititelu. Explicaţia pe care mi-a dat-o ieri Vlad Macovei, redactorul-şef al ziarului, e lipsa de bani, motiv pentru care ziarul a renunţat la toţi colaboratorii, cu excepţia oamenilor care scriu “editoriale mari”, ca H.-R. Patapievici, Mircea Cărtărescu sau Mircea Mihăieş. Nu e chiar “Senat unicameral”, cum zice Cristi Şuţu, fiindcă eu nu făceam parte din niciun Senat, la fel ca şi ceilalţi tăiaţi de pe listă: trimiteam patru sau cinci materiale pe lună şi emiteam o factură pentru o sumă.

Bineînţeles, era mai mult o acţiune de imagine pentru mine, decât o sursă de venit, şi singurul meu regret e că am plecat din paginile unui ziar care nu aparţinea mogulilor, nu fiindcă aş avea ceva cu mogulii, ci fiindcă din considerente de brand a scrie la moguli, presta pentru ei creează o mică problemă. Altfel, despărţirea era normală, dintr-un motiv foarte simplu: cifrele EVZ arată aşa. Probabil că sâmbăta, când aveam rubrică, nu erau mai mult de 20 de mii de exemplare vândute. Astfel încât pierderea e una simbolică, iar regretele mele sunt pe măsură.

Părerea mea e că “Evenimentul zilei” s-a amputat de câteva din cele mai pertinente condeie din presa românească – şi nu mă refer la mine însumi, mai mult…

Nu e o glumă, puteţi să-l vedeţi sâmbătă, la “Oameni de presă – generaţia următoare”, de la 20.30. Profit de ocazie ca să anunţ formatul, că e cu media. Săptămânal, 26 de minute, un fel de portret montat, în care poate intra şi un invitat al subiectului (Adi Georgescu, de data asta). A fost deja în emisiune Cristi Tabără şi se pregăteşte Val Vâlcu.

Echipa emisiunii: mai mult…

Acum două sâmbete am fost la Yo-Yo Ma, care a cântat la Operă cu “The Silk Road Ensemble“, o trupă eclectică de muzicieni occidentali, din India, China, Pakistan şi aşa mai departe care urmăreşte să reconstituie traseul mătăsii. Proiectul are virtuţi pedagogice, printre altele îţi deschide mintea inclusiv asupra brandului de ţară, deci a modului cum ar trebui să ne prezentăm pentru uzul străinătăţii. Sâmbătă am publicat în “Evenimentul zilei” un articol despre care eram convins că va stârni oarece măcel în subsol: bisul lui Yo-Yo Ma a fost o piesă românească numită “Turceasca”. Dat fiind că am remarcat acest lucru, e clar: sunt ţigan.

Cu ce se ocupă The Silk Road Ensemble:

Aţi auzit poate despre restricţiile pe care marile redacţii din SUA le impun asupra modului cum jurnaliştii lor evoluează în Web 2.0. Ceva a ieşit la iveală despre “New York Times”, dacă nu mă înşel, dar acum Paidcontent.org publică integral “Social Media Guidelines” de la “Washington Post“. Deşi “sună prost”, restricţiile s-ar putea să fie o strategie câştigătoare pe termen lung.

Câteva lucruri care se spun acolo:

- jurnaliştii din redacţie trebuie să se identifice ca atare în Web 2.0
- conţinutul online asociat jurnaliştilor este echivalentul byline-ului (rândul cu semnătura şi poziţia) din ziar
- jurnaliştii se vor abţine de la a posta (tweetui) lucruri (text, poze, video) care să reflecte anumite opinii politice, religioase etc., îşi vor păstra imparţialitatea
- tot ei vor evita să se înscrie în reţele sociale de advocacy sau care se ocupă în mod special de una din chestiunile pe care le cercetează fără a cere în prealabil aprobarea unui editor
- paginile personale ale jurnaliştilor nu vor include informaţii despre ceea ce se întâmplă în newsroom sau alte date referitoare la munca jurnalistică.

Sensul a o parte din regulile de mai sus e destul de clar: “Washington Post” urmăreşte să îşi conserve un brand distinct, integru şi imparţial, iar jurnaliştii sunt personificările lui online, deci influenţează percepţia ziarului. Cu “nativii” internetului (bloggeri, pseudonime de forum), situaţia e mai simplă: mai mult…

Două lucruri pe care le-am citit ieri şi azi, pe AdAge.com şi la Mihnea Măruţă, se leagă curios dacă ne gândim la modul cum media ar putea fi o activitate, cum se zice, sustenabilă în viitor. Măruţă vorbeşte despre faptul că nu poţi beneficia de puterea pe care ţi-o dă informaţia (”Knowledge is power” – Francis Bacon) dacă beneficiezi de ea, de informaţie, gratuit. Sau, oricum, dacă site-ul pe care consumi informaţia n-are o soluţie de supravieţuire.

Al doilea articol e în “Advertising Age”, unde Brian Steinberg spune despre noul show al lui Jay Leno că e viitorul televiziunii. Care e povestea: recent, poate cel mai cunoscut realizator din lume a intrat pe NBC de la ora 22.00, după ce, în primăvară, contractul pentru Tonight Show-ul de la ora 23.00 îi expirase şi în locul lui venise Conan O’Brien. Am scris acum aproape un an aici despre calculele de business din spatele acestei decizii: NBC mută la sfârşitul prime-time-ului un personaj de late night. Costurile astronomice în România, de două milioane de dolari pe săptămână, ale Tonight Show, sunt nimic faţă de cele cinci milioane care se investesc într-un episod de serial gen gama “CSI”, marfa cu care cele trei mari reţele americane, dar şi câţiva cablişti puternici se bat pe intervalul de la ora 22.00. Prin urmare, mutarea se face cu economii importante, chiar dacă meciul se desfăşoară în continuare în zona cu cinci-şase zerouri şi monedă SUA.

AdAge.com aduce ca noutate estimări privind ratingurile lui Jay Leno de la ora 22.00. Cu un format uşor reşapat, comicul ar putea atinge o cotă de audienţă nu mai mare de 1,5-2% (sub genericul 3% al lui Dan Diaconescu, în România), dar la costurile mici show-ul s-ar putea dovedi un succes de business. Sună bizar pentru un moderator celebru, care în plus a preluat ştafeta late night show-ului de la Johnny Carson, hostul care a clasicizat formatul prin prezenţa pe NBC în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră timp de 30 de ani (1962-1992).

Jay Leno a stat şi el nu mai puţin de 17 ani în fotoliul lui Carson şi a condus, ca ratinguri, pe late night. Acum, curios, e obligat să facă televiziune cu buget redus (raportat la concurenţă) şi lucrurile par a nu arăta prea bine din punct de vedere al glamour-ului televiziunii şi cifrelor-record. Totuşi, soluţia e una sustenabilă. Uneori e bine să aspiri la locul al cincilea sau al şaptelea pe piaţă.

Mă întorc din nou la întrebările lui Măruţă şi observ că ceea ce se petrece cu Jay Leno e un răspuns din categoria “cum putem rămâne în viaţă odată cu fragmentarea audienţei”. Aici şi în alte locuri, am bombănit, nu odată, pe seama televiziunilor şi moderatorilor care se strofoacă în zona 1,5-2 puncte de audienţă, fără să atingă nici interesul public şi nici performanţa de business. Piaţa TV din România are totuşi o caracteristică: nu există televiziuni cu share de audienţă mai mare de 14-15%, dar aşa cum e, e ceva ce s-a constituit târziu, de prin 2005-2006 încoace, şi e în ton cu vremurile. Va reuşi cineva să trăiască bine la ratinguri medii de 0,2-0,5 pe zi? Antena 3 a avut un bilanţ pozitiv pe anul trecut, de exemplu, şi dacă n-ar fi fost veniturile de la Antena 1, pe care le obţine prestând pentru Observator, am putea vorbi de succes. La Realitatea TV, rămâne încă să vedem cum va fi fructificată nişa.

În orice caz, soluţiile de supravieţuire nu depind de suportul media. Câteva dintre ele ar fi: mai mult…